Și îngerii mor
Să învățăm a da timpului timp,
Să primim a sări un anotimp,
Să vrem a scava în gând și în ploi,
Să privim surâzători înapoi.
S-admitem că viața-i un tăvălug,
Brazda de plug să ne-aducă belșug,
Amarul să ne fie azimă,
Iubirea să ne fie lumină.
Să-nțelegem că-i alt tip de război,
Fără arme, doar plânset de oboi,
Să acceptăm că și Îngerii mor,
Riscând totul să ne dea ajutor.
Smeriți în rădăcini să coborâm,
Să stăm aici, nu pe un alt tărâm,
Liniștea să o prindem de mână,
Speranța să ne fie cunună.
Și atunci când calvarul va trece,
Să nu ne-mbătăm cu apă rece,
Să nu uităm nimic din ce-a fost dat,
Căci multe-n izolare-am dezlegat.
Să așteptăm cuminți și răbdători
Când inamicul va muri în zori
Și lacăte vom rupe peste munți
Să ne-ntâlnim smeriți pe albe punți.
În palme să ne crească crin regal,
Lumea s-o preschimbăm în ideal,
Fără măști dintr-o neagră cronică,
Ci zbor săgetat de rândunică.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre smerenie
- poezii despre război
- poezii despre rândunele
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.