Peste praguri
Cum se țes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrățișată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec pașii tineri
și ușile rămân adesea închise,
lumina se oprește pe geamul ferestrelor.
Nopțile căzute pe acoperișurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
și nu mai știe de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat și rarefiat
ca un pește scos din apă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre tinerețe
- poezii despre poluare
- poezii despre ploaie
- poezii despre pești
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre jocuri
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.