Piaţa

Intrăm trişti, grăbiţi în piaţă
atragem atenţia subretelor
spânzurate în galantare
cât să intre privirea prin urechile acului
şi să evadeze în delir,
zilnic grijile lustruiesc balustrade,
sânii mamelor plâng,
pe maidanul aglomerat victime naive
verze împăiate,
roşii trofee vegetale,
portocale acrite,
nuci înverzite,
flori supuse travaliului de a naşte timp,
zilele mor în calendar să ajungă duminici
atunci se dezlănţuie iadul fructelor,
un ţârcovnic cu barba înfăşurată în stele aleargă spre coşul împletit
să pizmuiască toamna,
eu nu văd zâmbetul soarelui, decupez volte, croşetez frica,
pofte întinse la mezat,
meşteri ce poartă cocarde lasă zeului cântar uiumul,
între cărări trec ostateci cu braţele goale să prindă libelule,
respiră greoi, pufăie asemeni unor vechi locomotive staţionate
în rezerve de spital, în locul vagoanelor trag de paturi ce nu au staţii
există resemnare,
vuiet prelung
se vede capătul lumii...

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!