Acarii

Şi n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor puşcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i muşcă.

Pe urma noastră dacă vin şi umblă,
Nu dau decît de o neutră umbră,
Cu bîrfe, cu cerneluri şi cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.

Iubita mea, în lumea asta rece
Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie, amîndouă.

Şi pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viaţa noastră agitată
Nu te-am îmbrăţişat măcar odată.

Ci pururi între două fugi fusese
Iubirea noastră cu-ntreruperi dese.
Că noi am fost, iubito, fugăriţii
Sortiţii unei surde dispariţii.

Şi ne-am iubit mai scurt decît se poate
Ca doi acari ai căilor ferate
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Şi să salute dînd din felinare.

Că ne-au pîndit ori bîrfitoare babe,
Ori am trăit sub coperişuri slabe.
Şi cît am vrut, iubito, să ne vină
Măcar o săptămînă de lumină!

Să nu ne aibă nimenea în ştire
S-avem o săptămînă de iubire
Şi n-am putut şi nu putem, iubito,
Lumea blestemă că am părăsit-o!

Atîta doar, sîntem ca prima oară
Şi n-am murit precum ne blestemară
Şi umbra noastră, cît am fi de iepuri,
Îi muşcă pe urmăritori din ierburi.

Eu nu mai pot, iubito, fără tine
Toate femeile îmi sînt străine
Şi te iubesc cu viaţa mea, cu toată,
Cît eşti de rea şi rece cîteodată.

Jandarmi, care ne urmăriţi prin lume,
Şi întrebaţi de ale noastre nume
Opriţi-vă, nu ne intraţi în soartă
Nu mai deschideţi cea din urmă poartă.

Veţi întîlni ceva ce vă consumă
Un fel de flacără, un fel de ciumă,
Aceia sîntem noi, mult-zăcătorii,
Rîzînd de toţi jandarmii provizorii.

Aici e ciumă, este foc, se moare,
Este iubirea fără vindecare
Iubita mea, acar cu felinare,
Fă noaptea peste noi mai mare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Totuşi, iubirea, 1983
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!