Poveste (cu vișini) în construcție
nici măcar nu-mi pasă că nu înțeleg
de ce și cât se străduiește
o macara
să transforme ruina în obelisc.
un zilier încolonează pe vertical
un miriapod de intenții,
dar între el și paralela refuzului meu,
am deja un zid al berlinului
(praful nu poate fi adunat
arhitectural).
asigur un zâmbet în diminutiv
la o casă de compasiune
pentru obsesiile lanțului de macara.
i-am tăiat rugina într-un demult,
mai mult decât o amnezie fericită
nu mi se leagănă în această privință.
- +
deschisă
de la pagina lui azi spre augmentativ,
rubrica mea de construcție
a cartierului
cu fulgere și trăsnete
sentimentale
are un tu înalt,
un non-manole, non-icar
pe care-l simt
sacrosant
chiar și atunci
când îmi vorbește despre vișini.
simt.
și nu există replică a viitorului
în construcție
care să mă surprindă
mai mult decât
acest
tu bărbătesc
care știe
să îmi sărute
feminitatea
în centrul religiei ei.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.