Până la os
Uneori simt
o necunoscută plinătate
ca un soare plesnind
într-un altul mai mic
și timpul împins în pomi
cu farul unei mașini,
se oprește.
Sar la gâtul meu
cu cuțitul
și numai o umbră stufoasă
va fi urmărit schimbul
între bine și rău.
Ești în mine, știu,
ca un sâmbure care pocnește
și atunci, invazie.
Șlefuiesc,
vreau o moarte fecundă.
Nu o noapte ruptă,
nu o zi ghemotoc,
nu o inimă în deșertăciune.
Foarte rar simt
o nebănuită plinătate,
când scormonesc în mine
ca într-un pământ bun.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Goteanschii. [Vezi poezii despre timp, poezii despre noapte, poezii despre moarte, poezii despre inimă, poezii despre copaci, poezii despre bine și rău sau poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.