Oul şi ecoul

Oricărui ou îi este greu, chiar şi la soare,
Să se transforme-ntr-o pasăre-ecou,
Dar nu va-nvăţa niciodată să zboare
De va rămâne la stadiul funciar de ou.

În picătura prezentului nost finit,
Suntem ca ouăle deznădăjduite,
Dar nu putem continua la infinit
Să rămânem doar ouă-obişnuite.

Chiar în condiţii de vremuri sărăntoace,
De vrem, în zbor avântat, să ne ridicăm,
Trebuie să ieşim din placentara găoace;
Altfel, riscăm, dup-un timp, să ne stricăm.

Ecoul este găinuşa timpului pribeagă;
Cotcodăcind necontenit prin zările albastre,
Cheamă-nţelepciunea noastră să aleagă
Levitaţia distinctă a seminţiei noastre.

Şi universul găinuşei cochetează cu ecoul;
Nici el n-are răspuns la sfidătoarea-ntrebare,
Din moment ce n-am stabilit care este oul
Şi care, găina eternei dispute planetare!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!