Ispita

nu ştiu dacă scriu poezie
sau aiurea împrăştie gânduri şi toleranţe
în limite consumate peste străluciri.
dar ştiu că mă joc cu creierul...
celebra lună încă nu mi l-a făcut pane.
rafala gândurilor-mi ce demonstrează zbor
peste agenţii de poezii
aflu că strâmbă tăcerile de nimica doborâte.
fatal mă simt uneori de încerc risipă,
umplând goluri şi arborilor vise
în hanuri de zâmbete să păstrez soarele cuvânt.
las măştile primitive ale gesturilor
să mute iubiri măcinate-n cercuri mov
şi satisfacţia iar mă cuprinde,
de îndată ce văd gândurile-mi polenizând trăiri
neobosind subiectul.

pe gâtul nopţii azvârl
coliere de finisate rugăciuni
gest în absenţă de pedeapsă
când cerbii trec spre lumini dezvelite.
din curbură de emoţie ţes un voal de vis
pradă mă las spontanelor ce mă curăţă
de şedinţa utopiilor zglobii
prin lacrimi şi tiptile gene.
în formă dinamică eu aţipesc,
nopţii consumatoare de stele şi încordări
şi mă bucură asta;
atunci metafore se agaţă de stâlp
ş-o tăcere relaxată din prima undă zburată
din umărul tău ameliorat de cuvinte,
dă-n cuget de galaxie
într-un miraj amplificat de uitare.

totuşi, nu ştiu dacă scriu poezie.
poate doar un tratat de viaţă şi moarte
şi dacă nici asta, atunci tot ce scriu
luaţi-o ca pe o ispită de-a citi
cu şedinţe de emoţii a mă urmări!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!