Declarație de dor nebun
Nu te mai iubesc pe tine
cu sufletul eu am ce am
și dacă tac răsar rubine
primavara florilor pe ram
Cu sufletul eu am ce am
că trupul e fata morgana
în mâna ta eu înfloream
de setea ta se umple cana
Că trupul e fata morgana
și dacă taci răsar rubine
leacul meu și tot tu rana
nu te mai iubesc pe tine
Cu sufletul eu am ce am
leacule din neam în neam
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 februarie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.