Coloana fără sfârșit
Oul e infinitul care se multiplică,
își păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecția de zbor în aripi.
Tăcerea rămâne un gest
de împărtășire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-și mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porții.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cumințenia pământului,
domnișoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.
Pe urmele recunoștinței,
Brâncuși înduioșat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârșit,
să-și sprijine cerul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre recunoștință
- poezii despre păsări
- poezii despre perfecțiune
- lecții de engleză
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.