Nu te intoarce

Mi-a fost frică...
Când singur am rămas.
Te-am implorat rămâi...
Dar n-ai făcut un pas.
Tot cerul...
Asupra mea s-a prăbuşit,
Că tu erai femeia,
Ce prea mult am iubit.

Nu te întoarce...
Nu te voi aştepta.
Chiar dacă lacrimile mele,
Pe obraz se vor usca.
Nu te întoarce...
Aici... nu voi mai fi.
Chiar dacă zilele..
Curând mi s-or sfârşi.

Te-am sărutat...
Pe buzele-ţi fierbinţi,
Eram prea tânăr,
Uşor m-ai scos din minţi.
Nu încetăm in braţe să te strâng.
Iar tu râdeai,
Pe altul aveai in gând.

Nu te întoarce,
Tot va fi pustiu.
Şi pietre vor seca
Pe fundul unui râu.
Nu te întoarce...
Tot singură vei sta.
Şi când ţi-o fi mai greu,
Să ştii... vei regreta.

Şi acuma- ţi aud paşii...
Ce parcă în vânt pluteau,
Şi vocea ce-a de zână,
Cu şoapte mă trezeau,
In inima-mi deschidă,
Un trăznet m-a lovit.
De ce î-mi era frică
Tot nu am fost ferit.

Va veni o zi... sunt sigur ziua ta.
Când lacrimile mele,
Sigur vei regreta.
Albastrul... din ochii tăi,
Încet va dispărea.
Vei căuta iubire,
Dar nu vei mai avea.
Acum... eşti prea departe,
Şi... ce folos... n-ai pace.
Bagajul ţi-e la uşă...
Te rog... nu te intoarce.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!