Poteca şerpuia agale

pe drumul spre mormânt
ce zi era
nu desluşeam poteca în bobul de tămâie ţinut
în pumn o negură se desfăcea
a tufănică satul se înviora
ce zi era
trosnea sub tălpi de tristă iarba
se lumina încet de-a baba oarba şi eu stingheră mă duceam
spre-o lume adormită sub cerul de şofran
ce zi era
poteca şerpuia agale zorile dulci o luau la vale
încetişor mi se punea de-un dor şi lacrimi
podideau obrajii mei culoarea florilor de tei
ce zi era
de ceară îmi părea uliţa şi casele forme de lut
îmi luam curajul de-mprumut şi-naintam prin ochi de ceaţă
nici inima nu făcea faţă
găsirea lor mă-ndurera
ce zi era
la cruci de piatră tot dădeam ocol tămâia fumega de zor şi
de trei ori la rând pupam obrajii lor bătuţi de vânt
ce poate fi un om decât o groapă de pământ
chipurile şterse-n pâlpâit de lumânări
plângeau cu mine cele patru zări şi mult pe gânduri mai stăteam
ce zi era
mă întrebam pe când acasă mă-ntorceam
cu suflet reactiv de turnesol

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!