Mă fură în gândul Său
mă fură Dumnezeu în gândul Său,
îmi cerne zilele ferit de tot cei rău,
îmi pune drumuri înainte,
să le străbat cu luare-aminte,
mă fură uneori dintr-o strânsoare,
chiar dacă sufletul mă doare,
așează peste mine zilele ce vor să vină,
pline-n lumina lui de tainică odihnă
și-ncearcă să-și coboare calde raze
și mă împinge către roze oaze
mă fură Dumnezeu în liniștea-i deplină
și mă așează să primesc lumină
și mă așează unde-i este rădăcină
și mă absolvă dacă am vreo vină
și din iertările ce mi le dăruiește,
învăț timid și înțeleg că mă iubește,
învăț să iert și eu la rândul meu,
pe cei ce îmi greșesc o dată sau mereu,
învăț să mângâi firi întortocheate,
pierduți în negrul ce-i învăluie în noapte
mă fură Dumnezeu și totuși fac greșeli,
păcat că aflu uneori târziu și-s aiureli,
sunt o ambiție pornită într-o clipă,
îmi cer iertare că am judecat în pripă,
îmi cer iertare și încerc să mă îndrept,
îndrept unde în gând n-am fost un înțelept,
îndrept că mă abat rostind la judecăți,
punând pe semeni pete în prea multe dăți,
mă fură gândul în iertările divine,
văd cu tristețe răul ce se-ascunse-n lume
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.