Ridică-te şi Domnul o să te cheme

Şi mi- am ales fuiorul veşniciei-
Voi delega, din el, cu trudă, evlavie,
Şi piosenie, în trup, sufletul meu,
Pe care- l simt, că arde, ca un zeu.

Am admirat, în fibrele din oameni,
Cuvântul, care biruie duşmanii,
Averea lor de spirit, preoţească,
Şi bunătatea, cunună stramoşească.

M-or chinui, poate, păreri de rău,
Că am plecat, demult, din satul meu,
Şi vatra a secat, de apele bătrâne,
În amintiri de lut, păşim pe căi străine.

Iar anotimpurile toate ne întreabă,
Cum poate fi un om-un fir de iarbă,
De nu are norocul, dalb şi plămădit,
Să-şi creasca pâinea, să fie împlinit?..

Şi baştina devine un simplu drum,
De unde am plecat, cu suflet bun,
De- aice darul vieţii atunce l-am primit-
Nu e alt dar mai mare, pe pământ.

Cine de grai, istorie şi baştină se lasă,
Pentru o viaţă multă, dar neînţeleasă,
E singur, când i-e plină - mparăţia,
Căci e deşeartă fără el, aici, chilia.

Ne pomenim, c- avem multe fuioare...
Şi toate- s albe, de prins la cingătoare,
Dar nu mai ştim, au cine le va toarce?..
Rămân fără tradiţii satele.... sărace...

Ce- ar spune Sfântul Ştefan, dac- ar fi
Conducator de Ţară, Ctitor de-a nu Muri,
Viteaz în astă ţară, - nghiţită de balene,
El ar striga: "Ridică-te, şi Domnu-o să te cheme!.. "

Atât de mulţi avem Ioni, Ioane, Ionele,
Dar ţara ni e mistuită de multă jele,
Caci nu are cine să- ncingă focul sacru,
Şi nici un borş ca lumea, nu mai e acru.

S-a răzvrătit poporul şi a fugit din ţară,
Crezând, că- n lume viaţa- i mai uşoară,
Şi au ramas în tainele acestui drag pământ
Izvoarele luminii, ce, stinse, stau şi plâng...

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare (12 iunie 2016)
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!