Minunea
E minunea ființării, când flăcările inimii se fac scrum,
Constat, că arderea mea nu produce vreo schimbare,
Între viață și moarte, moarte și viață, între aici și acum,
Sunt singurul om ce simultan iubește și iubire nu are.
Minunea apune, veghează -al minții trecut doar azi,
Declară, conduce, respiră -n eruperi monotone
De tainice-aprinderi, făclii, doruri albind pe-obraz,
Pe care, Doamne, nu le bănuiam, că sunt proni(i)...
Minunea mă contrariază, le acceptă pe toate, domoală,
Durerii năvală dând oriunde -aș fi tins a mă regăsi,
Cu certe zaruri de viață, luminând starea monahală,
Respir veșnicia din trecut, prin care omul nu poate păși.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zaruri
- poezii despre viață
- poezii despre schimbare
- poezii despre prezent
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
- poezii despre foc
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.