Nebăgare de seamă
Doamne, mi-ai dat atâtea lucruri:
Viață, viață din belșug
Aer, să respir o mie de vieți
Apă, să beau câtă vreau
Lumină, ocean care mă inundă
Păsări, voioase dimineața, grele seara
Îmgreuiate de cântec, de zbor.
Copaci și frunze fără număr
Să-mi facă umbră câtă vreau
Animale de tot felul,
Pământ să m-alerge
Drumuri nesfârșite, pe care
Să merg până la capăt
Și multe alte lucruri, pe care
N-am timp să le spun.
Ho, Doamne, mai ho!
Că n-am timp să mă bucur
De toate
Și-ți rămâne creația
Nebăgată-n seamă.
Și omul, cerându-ți mereu altceva,
Nebăgat în seamă.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre zoologie
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre păsări
- poezii despre ocean
- poezii despre numere
- poezii despre muzică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.