De n-ar fi mâine
Peste sete
Și regrete,
Peste cât am fost secrete,
Peste orice baionete
Care m-au tăiat portrete.
Mi-ar fi vină,
Dar puțină
Și de multe ori străină.
Mi-ar fi-ntr-una lună plină,
Să m-adoarmă în Lumină.
Peste Soare,
Peste floare
Și deloc întâmplătoare,
Peste-a sufletului sare
Răsfirată-n orice zare.
Mi-ar fi pace
Și a face
De-a cuvintelor dibace
N-ar fi "tace", nici "preface",
Chiar gonit cu bobârnace!
Peste milă
Și idilă,
Regăsindu-mă-ntr-o filă,
Peste ultima pastilă
Nedorită, inutilă.
Mi-ar fi rană
Suverană,
Dacă nu mi-ar fi și hrană,
Și cerneală pentru pană
Sau și roua de pe geană.
Peste poate
Mi-au fost date
Și într-una-mbrățișate
Cu a voastră bunătate
Gândurile mele toate!
Mi-ar fi pline
Doar de bine
Amintirile senine.
Mi-ar fi ultim gând ce vine:
V-am iubit ca și pe mine...
poezie de Vali Iurașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.