Drumul se înșiră
drumul se înșiră cu indiferență
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzește răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca niște lămpi de noapte
amăgirile nopții zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la față ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veșnicie
din visarea ce nu știe încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.