Întinderi abisale
aștept să prindă formă...
iubirea mea informă conturul unei șoapte
pierdută-n miez de noapte nimicul are suflet
și brațe și picioare nimicul te golește
și golul se-adâncește nimicul nu cuvântă
el doar te înspăimântă prezența unei umbre
mă face mai lumină și ploaia la fereastră
căzută în surdină memoria privirii
ce zbănțuie prin vise și limba unei ore
cu acele precise acesta e nimicul
aș scrie despre moarte dar totu-i mort în jur
nimic nu mă atrage și fără de contur
e gloria secundei se duce într-o lume
cu limba pământie și suflet de cărbune
și paserile nopții lucind în spuza lunii
ucisă de-ntuneric arzând cu dor mocnit
un soare adormit visând la răsărituri
în brațele furtunii și muguri de zăpadă
albind poteca firii în care tot îmi caut
nimicul nimicit de gândurile bune
doar spinii mi-au rămas, iubit-am trandafirii
obrajii tăi de fată pierdută dintr-odată
aș scrie despre viață dar nu mai am putere
să rup din mine versuri sunt putrezit de lacrimi
aș vrea să fie-un trăsnet iubirea luminoasă
și tunetul să-mi urle sub talpa efemeră
să-mi crească plete-albastre să ne topim în mare
o stea căzută-n ape și-un prinț ucis călare
visând la abisale întinderile negre
cu litere de-o șchioapă
și suflete pereche
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.