Veșmintele noastre
Îți amintești? Eram într-o încăpere
Cu ziduri calde ca suflarea noastră
Iar muzica țesea cu propria ei vrere
Viața și moartea-n pânza ei măiastră.
Mâinile tale fața ca norii mi-au atins
(Ploaia cădea în râul ce se vărsa departe)
Și degetele-n tihnă tot trupul mi-au cuprins
Simțeam căldura lor în fiecare parte.
Și din acel ținut aflat în depărtări
Te auzeam întruna cum numele-mi strigai
Iar glasul tău părea venit din alte zări
De aceea aș fi vrut să știu unde erai
Și să-nțeleg ce-mi spui, ca astfel eu să pot
Să știu ce s-a încâlcit și ce s-a rupt de tot.
poezie de Kelly Cherry, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.