Romanţa unui... Poate

poate că n-am să am un timp suficient
sau poate literele mele-s tot mereu sărace
dar ştiu, iubind tăcut să-ţi fiu audient
în universu-mi cald ascuns privirilor vorace

c-un tic şi-un tac nu fac prea multă larmă
când scriu cer tastelor zâmbind să mă exprime
dar mă încred bazându-mă pe-aceeaşi karmă
în dicţionarul ce-a exclus gânduri meschine

poate că n-am să-ţi vin desculţă-n pragu-nopţii
când luna-mbracă haina-i de dantelă diafană
dar ştiu că zarul aruncat în voia sorţii
m-a investit cu dor... să-ţi fiu amfitrioană

eu nu-s nici lună şi nici stele ce-ţi sclipesc
nu-s curcubeu nici soare răspândind splendoare
mi-s ochii adânci dar rangul nu mi-i principesc
am doar zăpezi în păr şi ani de vise ca odoare

poate că hărăziţi am fost noi amândoi
cu întâmplări ţâşnind prin şipot de uimire
să râdem de trecut împrospătaţi de ploi
reeditând un nou tratat bazat pe fericire

mi-ai sărutat ecoul pedepsit convenţional
învăluit în mut şi straniu ţipăt de-ntuneric
tablou reflex ce mi-l supun condiţional
cât în cetăţi de gând iubirea mi-e generic

poate că n-am să ştiu destul cât mă iubeşti
poate cuvintele ţi-s dinadins sărace
dar mă provoci mă tulburi şi mă răvăşeşti
încât mi-e dor de blând de tine şi de braţe

mi-am veşmântat hazardu-n clipe-ghilotină
vioara timpului se zbate-n murmur repetat
chiar dac-un carusel montat pe-o viată cabotină
se-nvârte-ncet... şi trist... şi-atât de-adevărat

poate că... Poate... multe-ar fi de spus
poate că toate ni s-au dat cu-n rost
poate că soarele ne mângâie spre-apus
sau poate cumpăna înclină spre ''a fost''

astăzi mă-nalţ ca Phoenix din cenuşă
ştiu că doar valsul vieţii îmi va fi garant
şi-n veşnicii de slove mai desferec o cătuşă
remaniind cuvântul ce ţi-l las. La Post Restant

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!