Agonie
din aer și apă haosul
coboară în strada bolnavă
surghiunită de nesomnul nopților albastre,
luminată de licuricii atrași de stele
ca de insule fierbinți într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina alungă visele
ce ne ucid amintirile cu parfumul florilor,
efemeride asaltează vinovate moartea clipei,
viața joacă cu numere iraționale
la ruletă
adevărul sucombă la naștere
ca un făt avortat.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.