De unul singur
habar nu am
ce simți tu
când rostești aceleași cuvinte
ca și mine
când te găsești
în fața aceluiași copac
când te rostogolești și dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec
și câte întâmplări ai ratat
din încăpățânare din copilărie din neșansă
care a fost combinația de taste
fericita intuiție echivalând
ControlSave-ului
dacă
te ia cu început
cu această ridicare a ființei din arest
luna de miere a omului lipindu-și
cu superglue monologurile
cu acea infimă voință
de a fi
sau cu sfârșit te ia
și simți pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineața în care ești somat
să te întorci la origini
cum fiecare
într-un fel sau altul se naște și este
mai ales
cum se moare
de unul singur.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încăpățânare
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre naștere
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre miere
- poezii despre luna de miere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.