Anotimpuri sufletești...
Mă întreb și te întreb
Trăiești? sau doar te mulțumești
Cel care ești... ce să cred??
Vrei să primești? sau să dăruiești?
Mai mult și mai mult
Tu ce iubești?
Să fie sonor in acest film mut
Voi să ascult și să mă mut în povești
Acele timpuri de demult
Când de nimic nu m-am temut
Mă învelea măicuța în așternut
Și-mi spunea povești să le ascult
Eu nu știu acum cum de s-a putut
Să se transforme tot ce mi-a plăcut
În monștri ca în povești
Credeam că trăiesc doar in povești
Iarna a venit din nou
Să mă bucur de un cadou
Și tot sper la Anul nou
Să nu mai disper, ci să fie totul nou
Prima oară este ca o primăvară
Când ceva nou întâlnești
Îți pare că iubești tot ce te înconjoară
Să iubești... este felul în care supraviețuiești
Va rămâne totul ca la vară?
Trenul vieții va deraia in gară?
A câta oară? călătoresc sau rătăcesc
Aș vrea să mă opresc... dar nu găsesc
Tocmai am ajuns in toamna vieții
Și părul să dăruiască poame mălăiețe
Și firele de păr crețe să devină cărunte
Și fruntea mea să se încrunte la cele mărunte
Singur desigur e frig ca și iarna
In doi revii la viață, ca o primăvară
Doar regii stau in vacanță toată vara
Aș iubi o Doamnă intr-o toamnă...
și ospătarul in pahar vin toarnă...
simțirea hoțomană...
nu este de pomană...
ea se fură doar o tură...
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.