Te du, tristeţe!

Ce faci?! Iar vii tiptil în umbra mea?!
Mai lasă-mă odată, tu, ciudato!
Ştiam că te-am ascuns într-o lalea
uscată, ce-n gunoi am aruncat-o.

M-ai stors de vlagă, încruntând privirea
ce altădată-n Soare strălucea...
În Suflet mi-ai adus nefericirea,
punând-o-ntr-un buchet, de ziua mea!

Te bucuri, ticăloaso, de-mplinirea
ce simţi când vezi cum sufăr şi mă zbat!
Toti ştim că nu îţi place ca IUBIREA
să locuiasc-al Inimii curat.

Te crezi superioară, preţioasă,
când îţi arunci veşminte, la vedere.
Mă faci să nu mai vreau să ies din casă
şi-ai vrea să mă-nveleşti iar cu durere.

Nu te mai vreau! Dispari, îţi spun! De-acuma,
nu mai primesc sinistrele-ţi poveţe!
Te fac uitată pentru totdeauna.
Hai, fă-ţi bagajul şi TE DU, TRISTEŢE!!!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!