Rechinul pelerin
Să lovești cu vâsla o stâncă și să vezi cum, cu lentoare,
Aceasta se ridică, enormă, din mare...
Mi s-a-întâmplat asta o dată o dată de prea multe ori, oare?
Nu, nu de prea multe ori, dar de ajuns. Cred c-am avut noroc
Să întâlnesc atunci pe-oceanul biciuit de ploaie monstrul pe care-l evoc,
De mărimea unei camere, cu creierul cât pachetul unor cărți de joc.
Dezlocuia mai mult decât un volum de apă. M-a atras departe
În trecut cu mii de veacuri acest concitadin primitiv și-aparte,
Deviat spre-o ramură a arborelui genealogic neobișnuită peste poate.
După ce-i strecurat în vârtej gunoiul, depunându-se-n adâncimi saline,
Marea rămâne limpede;-într-o străfulgerare m-am văzut pe mine,
Apărând din mâzga tuturor celor care mi-au fost consangvine.
Deci, cine-i monstrul? La acest gând fața mi-a devenit pală
Pentru câteva clipe,-n vreme dispăreau aripioară după aripioară,
Spada înotătoarei dorsale și, ultima, coada subțire și ușoară.
NB. Rechinul pelerin, asemeni rudei sale rechinul balenă, este inofensiv pentru om. Cumva atipic pentru speciea de care aparține,
se hrănește exclusiv cu plancton, prin filtrarea apelor de suprafață ale mării. Îi plac habitaturile călduțe.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.