Gazelul care avertizează
Tu chiar nu vrei, străine ce azi mă stăpânești,
Spre timpul meu cel vechi, de aur, să privești?
Tu chiar nu vrei, străine, să înțelegi că eu
Am rădăcini adânci în veacuri vitejești?
Tu chiar crezi că din timpul în care am crescut,
Poți smulge rădăcini ce-mi dau puteri cerești?
Trezește-te, străine, cât încă mai sunt blând,
Să n-ajungi tu în noaptea pe care mi-o dorești
Și neamul tău, cu tine, în hău să se afunde,
Când fi-vor, lângă mine, puteri dumnezeiești!
poezie de Pavel Lică din Gazelurile mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre prăpăstii, poezii despre prezent, poezii despre noapte, poezii despre dorințe, poezii despre creștere sau poezii despre aur
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.