Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!