Orhideea Ardealului--Bogata de Jos

ORHIDEEA ARDEALULUI – BOGATA DE JOS
-poem-
Eram la Bortă eu şi turma
De oi ce noi o păşunam
Şi îmi aduc aminte acuma
Cum la umbră eu stăteam

Şi era atunci aşa de deasă
Jos sub nucul uriaş
Şi iarba era frumoasă
Pentru micul ciobănaş

Fântâniţa era aproape
Într-o scorbură sub nuc
Plină fiind dar de ape
De al verii rece suc

Atunci Borta strălucea
Cu a apei rece unde
Ce fiinţa-ţi răcorea
În umbra ce te ascunde

De căldura cea toridă
Pe când turma spre fântână
De soare să se ascundă
Era lână până-n lână

Soarele lucea pe cer
Arzând dur ca şi cuptorul
Cu cercurile de fier
Ca să coacă pâinea omul

Dar sub nucul de la Bortă
Atunci era dar răcoare
Şi priveam în juru-mi roată
Cât era — de cald la soare

Vedeam până-n Dosu Răcii
În stânga pe sub pădure
Unde eu băteam potecii
Peste frunzele de mure

Citera se înălţa
Cu fruntea până spre nori
Mângăindu-mi dar fiinţa
Din umbră şi cu fiori

Iar Poienile departe
Se-ntindeau până în Jii
Cu pomi gingaşi încărcate
Şi cu fructe mii şi mii

Mi-amintesc că în Pietrosul
Când eram elev la şcoală
Am fost şi noi la culesul
Poamelor — a câta oară

Am cules atâtea prune
Alţii când le scuturau
Aromate şi — aşa de bune
Că ochii ţi-i luminau

Însă Borta mi-a rămas
Şi astăzi adânc în minte
Când cu oile la pas
N-aveam alte aşezăminte

Mi-amintesc — ele păşteau
Venind până lângă mine
Le-auzeam cum răsuflau
Ca oamenii — ca oricine

De câte ori eu n-am suit
Prin Citera spre Dosu Răcii
Şi apoi spre Zgleamăn am pornit
Lăsând în dreapta toţi Acăţii

La vârf apoi — mai sus pe culme
Bătea un vânt vijelios
Şi botele spre înălţime
Ni le aruncam dar ele veneau jos

Şi gingaş vântul le ducea
Şi mai departe le găseam
Căci cu putere el bătea
Şi noi cu vântul ne jucam

De acolo Zgleamănul se vede
Şi Ogrădeasa pe aproape
Iar Cetăţuia Vadului se pierde
În raze vii — îndepărtate

Mai jos spre sat — Priloajele se-ntind
Unde în copilărie
Mi-a fost dat să mă aprind
Sorbind căpşunilor mireasma vie

Căpşuni de câmp eu am găsit
Acolo în Priloaje chiar
Şi aroma lor mi-a făurit
Un chip de pus într-un pahar

Erau aşa de buni şi dulci
Şi în aromă îmbrăcaţi
Nicicând în viaţă să nu-i uiţi
Aşa erau de minunaţi

De acolo Valea Târgului se vede
Şi Lazuri chiar — până-n Rupturi
Căci amintirea nu se pierde
Nici Dealul Blaghii cu păduri

Rămâne Coasta înspre sat
Alune de unde mi-am strâns
Fiind de ele-nfometat
Dar totu văd — parcă-ntr-un vis

Şi Dâmburile le privesc
Cu Stuptina dimpreună
De ele eu îmi amintesc
Amintirea lor mai scurmă

Înspre Bărc de la Stuptină
Era un dâmb atunci micuţ
Şi-un prun alb cu scunda lui tulpină
Era mic şi atâta de drăguţ

Era-ncărcat atunci cu prune
Şi cât de bune dar erau
Doar pentru mine parc-anume
Cu aroma lor mă săturau

Şi colectivu era-n toate
Atunci stăpânul peste sat
De aceea a purnului mic roade
Mie parcă mi s-au dat
...................................................
Şi prin Goroni am trecut
La turmă fiind cu tata
Pe acolo am păscut
Oile în lumea asta

Acolo doar mălai cu lapte
Toamna aproape am mâncat
O nespusă bunătate
Alta cum nu mi s-a dat

Ce frumos era cu tata
În fruntea turmei eu să fiu
Trăiam o viaţa cum nu-i alta
Dar tatăl meu nu mai e viu

De Bărc aproape e-ngropat
Şi tata ca şi mama
Viaţa lor şi-au terminat
Ei şi-au sfârşit aici cărarea

Şi la Bogata e pustiu
Ocolu-i plin de iarbă
Niciodată cum nu ştiu
Să mai fi fost aşa vreodată

Se strică casa şi ciripu
Şi parcă totul se dărâmă
Dar nu acesta este chipu
Când eu eram acasă-n urmă

Părinţii mei pe când trăiau
Viaţă dând la totu-n jur
Prin casă şi ocol lucrau
Şi aerul părea mai pur

Mi-aduc aminte cum punea
Mâncarea mama atunci pe masă
Şi cât de bună ea era
Cum nu e alta mai aleasă

Dar la Crăciun fierbeau ptiroşte
Atât de gingaş le auzeam
Pe drumul când atunci de obşte
Colindătorii îi priveam

Şi răsunau colinzile-n vecini
Ptiroştele când se certau
În oala aceea cu minuni
Sufletul de-mi asaltau

Era aşa frumos pe la Crăciun
Colinzile când răsunau în sat
Şi noi copiii tăiam drum
Cu alţi copii la colindat

Să colindăm şi noi dar am plecat
Să strângem mere — colăcei
Şi cu ciocanele prin sat
De ni le umpleam atunci cu ei

Fetiţele — pupeze primeau
Iar noi băţieţii — colăcei
Şi feţele ni se scăldau
Şi ne bucuram de ei

Răsuna Bogata de colinzi
De-a lungul satului mereu
Inima să nu ţi-o-nchizi
Căci se cânta de Dumnezeu

Aşa frumos era la ţară
Copil tu însuţi să trăieşti
Să-ţi cânţi viaţa cu-o vioară
Pe care tu s-o constuieşti

Mi-aduc aminte când am fost
Pe Poduri cu mama la sapă
Pământul doar era al nost"
Şi eu stăteam la umbra deasă

La prunu acela de pe hat
Stăteam atunci şi mă jucam
De aceea eu nu l-am uitat
Sub el fiinţa-mi răcoream

La sap-am fost şi pe la colectiv
Însă atunci — eram mare
Şi aveam munca — ca obiectiv
Căci eu trăiam în ascultare

Ba chiar şi la batoză am fost
La pleavă unde am lucrat
Tăind prin vreme scop şi rost
Părinţii mei nu m-au cruţat

Şi-am dat snopii chiar cu furca
Pe batoză până sus
Lucrând toată ziulica
Să umblu cu fruntea sus

Dar la pleavă a fost mai greu
Prafu acela mă-nneca
Vai fiind de nasul meu
Şi de răsuflarea mea

M-a trimis mama odată
Rude eu ca să aduc
Ca mazărea toată toată
Pe rude eu să o urc

Şi-am fost până în Rupturi
De-am adus o legătură
De rude pentru culturi
Din mazărea ce te fură

Dar de acolo din Rupturi
Dealul Blaghii scump se vede
Îmbrăcat fin de păduri
Gingăşia nu îşi pierde

Valea Târgului mai jos
Parcă gingaş te pofteşte
Să te apropii serios
Căci mireasma-ţi dăruieşte

Dealul Blaghii ni se arată
Ca floarea de orhidee
Şi cu cerul îmbrăcată
De pe căile Lactee

Eu cu Ştefan şi cu tata
Am cosit iarba pe el
Înspre seară am dat-o gata
Cu brazdele frumuşel

De-acolo de sus se vede
Cât Bogata-i de frmoasă
Chipu-i gingaş nu se pierde
Nici sub brazda de sub coasă

Acolo eu am crescut
Şi prin Pustă şi prin Lazuri
Până mare m-am făcut
Plecând pe alte islazuri

Dar acasă cât am fost
Am vrut cinstea s-o trăim
Să avem aici un rost
Nepătaţi cu toţi să fim

Ne-am înţeles cu toţi vecinii
Ce se purtau cu noi frumos
Veneau la noi dintre ei unii
În satul meu — Bogata de Jos

De badea Vasile-mi amintesc
Bunicul chiar a lu Dorina
Eu ca prin ceaţă îl zăresc
Om bun fiind dintodeauna

Iar cu bădiucul Gustin am mers
La Peşteş vara după hribe
Şi am găsit şi am cules
Să scap şi eu atunci de grije

De lelea Valerie îmi amintesc
De la biserică cu plăcere
Căci dat mi-a fost să-i întâlnesc
Paşii-n văile stinghere

Aşa frumos dar s-a purtat
Cu mine şi părinţii mei
Şi uneori ne-am ajutat
Făcând din asta un temei

Dar au trecut acele vremuri
Cu toţii sunt astăzi în mormânt
Pe veci sfârşidu-se a lor drumuri
Şi viaţa lor de pe pământ

Şi doar Hristos pe fiecare
Ne ştie aşa cum am trăit
De-am păşit pe-a Lui cărare
Aşa cum Domnul a voit
23-11-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!