Gaudeamus igitur

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr iraţional,
fiindcă şi copiii din şcoala preliminară ştiu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecţionate şi funcţionarea lor simultană,
sinergică şi mondială,
poate să fie îmbunătăţită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură şi altor roboţi extrem de inteligenţi.
De mult timp am ajuns să măsurăm şi timpul cu inexactitate.

Învăţăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim aşezaţi pe toate celelalte simţuri ale celorlalţi oameni ai secolului 23,
şi totuşi simţim pământul de sub noi,
aşa precum prinţesa lui Andersen simţea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Ştim că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiştii consideră că nu ne apropiem de sfârşitul lumii,
mai ales fiindcă am renunţat la pretenţia că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă şi timpul este o categorie a materiei şi spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spaţiul.
Până şi copiii cei mai mici care ştiu să vorbească deja
ştiu şi formula inexactă a ariei cercului,
unde numărul pi nu poate fi calculat cu exactitate, deci noi nu putem
măsura numeric din formulă suprafaţa unui cerc.

Nu putem determina o distanţă şi nici o arie cu exactitate
şi nici momentul în timp cu precizie. Prin urmare, aceste formule de calcul
le-am obţinut băbeşte, plecând de la corpuri de laborator
cu forme cât mai precise – dar nu perfecte – de cilindri, sfere, cuburi,
paralelipipede – am determinat imprecis volumul prin formula masă
ori densitate şi am măsurat anumite muchii drepte, obţinând astfel,
prin împărţirea volumului la înălţime aria imperfectă a cercului
de la baza cilindrului. Disputa între savanţi continuă: dacă masa
sau greutatea care depinde de forţa gravitaţiei şi dacă densitatea,
care depinde de forţe de tensiune superficiale, de forţe fizico-chimice,
sunt mărimi relative sau absolute. Mulţi cred că, pe lângă spaţiu şi timp,
avem şi categoria a treia, perfectă doar ca idee şi nu în sens practic,
anume forţa sau energia. Între timp, suferim atacurile noilor sofişti
ai filozofiei idealiste a limbajului, care ne ironizează cu ideea
că noi avem capete pătrate, dar stăm la mese rotunde sau că energia
potenţială a oamenilor de ştiinţă este direct proporţională cu masa
prostiei la pătrat. Sau că acest moment al conferinţei noastre,
2222,6485110... este bineînţeles numărul de înmatriculare
al vehiculului personal al soţiei mele.

Există doi savanţi care au încercat să ofere o altă formulă
a ariei cercului, dar au fost respinşi de comunitate şi obligaţi
să trăiască încă 300 de ani la Polul Sud.
Comunitatea noastră ştiinţifică, al cărei purtător de cuvânt mă aflu,
consideră că fără aceste imperfecţiuni ale spaţiului
arhitectura nu au fi posibilă şi totul ar îngheţa în timp şi spaţiu,
deoarece schimbarea apare ca iluzie sau ruptură
de sens între spiritul omenesc şi lumea materială pe care o transformă.
La fel, timpul nu ar curge dacă am ajunge la măsurarea prea exactă
a momentului, ceea ce nu toţi savanţii consideră la fel.
Gaudeamus igitur! Civilizaţia este încă tânără.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!