Albastru 29
Am brațele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Și plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în iriși cantilene
Și îmi zâmbesc pe buze, crini albaștri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Și mă înalț, o novă printre aștri.
În palme cresc poeme de lumină,
Din asfințit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire și de vină
Și mă dezbrac de a tăcerii haină.
Și aș dansa cu ielele de mână
Când noaptea își îmbrățișează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.
Mi-s tălpile de verde amețite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!
Mă vei găsi în câmp de gențiene,
Printre scaieți ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Și-n mine nemurirea se strecoară.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre albastru
- poezii despre poezie
- poezii despre flori
- poezii despre zâmbet
- poezii despre voce
- poezii despre vioară
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vestimentație
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.