Spune mâinilor tale să aștepte
Spune mâinilor tale să aștepte,
în jurul dumitrițelor albe,
ca soția lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii și câinii și pisicile
sar peste ele, țipând.
Spune-mi, dacă te-aș săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?
A rupt un bulgăr alb și a spus, dând foc și privind înainte:
Văd cum începe ea, veșnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viața aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)
Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Șapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morți sau vii).
Focul din frunze, din piept și din cer repeta:
Nouă sau opt, șapte, un an și o lună!
(Luna în cer, ca și viața, era singură, una.)
Toate lucrurile au ajuns să îți semene
și dacă mă lipesc de copaci, de zid sau de frunze
un singur sărut îmi ajunge,
pe care îl numesc Tu.
Tu, stau într-un colț, cu gândul la tine.
Copiii se ceartă, câinii și pisicile sar peste frunze.
Pe mine nimeni nu mă întreabă ce vreau.
Loth a venit de la muncă, e flămând și nervos,
îmi povestește că Dumnezeu a murit și vrea să ne mutăm astă-seară, cu trenul de șapte.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre frunze
- poezii despre foc
- poezii despre alb
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trenuri
- poezii despre soție
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.