Paranteză mică
În satul, nostru,
se beau mințile, se
ciocnesc inimile
zdrobite dimineață,
trase din teasc
în alambic... și noi
ne punem coarne
de vaci apatice,
amețiți de dorul
luminii de la 7 ani,
de dimineața în care
"Ești băiat mare,
deja... Leagă șireturile,
singur"...
Afară ningea cu frunze
veștede, reci, vii,
iar sub noi ciorapii
tremurau, se bâlbăiau,
suspinau după satul
nostru amețit de
dorul luminii de
la neînceput...
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Sorin Oancea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.