Și am visat zăpadă
venea încet, ca o revoluție, acoperind cu tăcerea ei toată rumoarea
tot zbuciumul și toată tristețea strânsă.
sufletele noastre alergau, fecioare despletite, uitând căderi și spaime
uitând până și neuitatele
atât de rece și atât de caldă, mă încălzea, mă respira, mă ascundea
eram un bob de grâu aruncat de mâna semănătorului
cu mult înainte de a mă naște
cu mult înainte de primul cuvânt, de prima spaimă, de prima tăcere
urmele. lăsați urmele să trăiască. nu ni le astupați, alungați ignoranța
pentru că de le veți regăsi nu le veți mai înțelege
sau poate că topindu-se ele vor intra în carnea firii, înrădăcindu-se
nu știu ce va fi mâine dar astăzi... astăzi am visat zăpada
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.