Un dineu în camera de la etaj numai adulți
fără pretenții exuberante
dincolo de monotonia unui timp uzat de prea multele rugăciuni
și tentații
mi-am propus un moment de respiro
Dumnezeu văzuse adorația mea pentru muncă
în care lucrurile sunt știute de toți dar nimeni nu are curaj
să le spună
expunerea socială avea ascendent
dar eu nu-mi scosesem din minte anii copilăriei
dacă mă trezesc noaptea nu mă culc îndată
la loc
îmi folosesc șansa să înțeleg timpul făcut din mii de ochiuri de geam
prin care nu te uiți să privești soarele
o tristețe mai dulce decât zâmbetul tău ascuns cu teamă sub pernă
îmi face nopțile drum de povară
împing o piatră care se rostogolește la loc
în acest ritm nu am avea niciodată sărbători creștine
din nou ochii tăi
și nu doar părul sau mintea
iubirea înțelege altfel motivele iernii de a grămădi
zăpezi
întuneric
la sfârșit un alb nefiresc își plimbă surzenia pe străzile
ocolite de păsări
din cântecul sumbru cuvintele morții mă fac să zâmbesc
de parcă aș fi înțeles cum este alcătuit trupul acelei femei
nu-ți voi ceda niciodată
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dan Petruț Camui. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.