Poem boreal
navigăm neștiuți printre banchize
aurora ne pictează umbre
pe chipurile mai împietrite
decât oceanul
aici e cu adevărat capătul lumii
și poate al vieților noastre
translucide ca gheața
aerul alb ni se lipește de pleoape
ne umplem plămânii
cu frig și tăcere
ce imensă poate fi uitarea
ce deplină tristețea
ce imaculată vinovăția
ce desăvârșită plecarea...
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Daniela Goea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre poezie
- poezii despre pictură
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre ocean
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.