Poem diafan
îmi e dor de tine
băiat cu oase
de vânt
vorbele tale
vindecau
precum frunzele
de leandru
cu un zâmbet
luminai
universul nostru
de porțelan
astăzi
te-aș lua de mâna
să pășim împreună
printre ramurile
înalților arbori
unde îți aveai cuibul
de mătase și umbră
pe atunci
nu aș fi îndrăznit
dar acum
acum e târziu
și totul e permis
nu-i așa
în război
în dragoste
și în frică.
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.