Șantierul
Se colorează cerul,
natura deopotrivă
și mic este șantierul,
ce crește lângă șină.
Abundă dimineața
de forfotă stabilă,
ce taie precum ceața
a liniștii lumină.
Se cântăresc traverse
pe brațul macaralei,
ce stau să se așeze
la marginea tarlalei.
Se-nalță către cer
un zid cu margini drepte
și obosite cer
lumină, niște trepte.
Mortarul se lungește
pe cărămida arsă
și fierul ce-o păzește,
se încovoaie-a casă.
Acoperișul falnic
se-nalță către cer,
iar eu, un meșter jalnic,
trăiesc în.... auster.
poezie de Liviu Reti (10 octombrie 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.