Föhn

Un bocet orb prin vînt, lunatice zile de iarnă,
Copilărie, încet se-năbuşă paşii peste mărăcinişul negru,
Prelung bate clopotu-n seară
Şi se prelinge noaptea albă,

Preschimbînd în vis stacojiu durerea şi cazna
Ale vieţii-mpietrite
În nici un fel spinul coroanei să nu părăsească trupul.

Adînc suspină-aţipit sufletul temător.

Adînc e şi vîntul în arborii frînţi
Şi clatină făptura în plîns
A mamei prin codrul singuratic

Al mîhnirii ce tace; v-aţi încărcat cu lacrimi
Voi nopţi şi îngeri de foc
Lîngă ziduri sfărmate, argintiu se sfărîmă şi-un schelet de copil.

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!