Geometria infinitului
degetele mele alergau peste tine
în spirale
pe la mijlocul trupului s-au odihnit puțin
ca să privească sărutul
și semnele astrelor
apoi au alunecat înspre coapse
să desăvârșească iubirea
în timp ce dormeai într-o clepsidră
eu am luat formă de lotus,
ți-am desenat apusul pe pielea spatelui
și zodiile în palmă
ca să poți memora geometria infinitului
din noi
când mă aștepți noaptea
pe marginea orizontului
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.