Om
nuntire-n plai pe-a verdelui strivire,
mi se înfige ploaia-n ochi, mireasă
și văd natura-n sânge, taină deasă
pe sfoara vieții mele să se-nșire.
cuvinte în ruină vin să-mi să-mi țeasă
deasupra lor enigma din privire
tu-mi ești apendice pe-o nesfârșire
iar de te cuget mi-ești neînțeleasă.
cu fruntea sus port vina din zadaruri
și slugă la Divin să mă tocmesc
când tu arunci a sorții mele zaruri.
de ancora ridic din strai lumesc
eternitatea a-mi aduce daruri
eu încă în zidiri de Om trăiesc...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.