Idilă autumnală
toamna
nu are absolut nicio vină
străvechiul blestem biblic
poți să i te opui
e și ea o fecioară îndrăgostită
o evă
că de atâta fierbințeală
i se rumenește mărul
de unde o pândește acelaș șarpe
travestit omidă
e-n firea ei să se lase ispitită
rezistă cât rezistă
dar în final își învinge orice sfială
și lasă să îi pice frunza
nu vedeți cum despuiați
înnebunesc copacii
dau să se smulgă din rădăcini
da' și ei îi place să se lase deflorată
auzi-o cum urlă satisfăcută
nu vă lăsați înșelați
că lacrimile i se transformă-n brumă
vijelie-i amorul nu altceva
trec zilele trec nopțile
și așa goi goi pușcă
cel mai dotat pare plopul
ascunși cred ei de o perdea de ceață
cu nerușinare
se împerechează-n văzul lumii
într-un târziu
până și zeul se jenează
și aruncă peste ei un cearșaf
ce se întâmplă acolo dedesubt
nimeni nu mai știe
când o ieși și tulburelul
atunci să te ții orgie
abia în primăvară
florile roșii semnul păcatului
confirmă că a fost virgină
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.