Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de peşte ascuţit în gât.
Scai de gânduri şi trăiri semeţe,
Adunate peste timpul cu multe feţe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colţurile vesele,
Şi gândul mi-e iertat în locuri creţe.
Eşti oare vis de spart, sau negre aţe?
Eşti înger cu poveţe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheaţă,
Şi gheaţă am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de feţe.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!