XVII ( Nu te iubesc...)
Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc așa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră și suflet.
Te iubesc ca pe o plantă care nu-înflorește niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalță din pământ și, noptatic, trăiește-n trupul meu.
Te iubesc fără să știu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe și fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:
undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiați
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiați încât ochii tăi se-închid când eu adorm.
poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.