Leul și vulpea
Domnea în junglă, peste munți, câmpii,
Un leu imens, cu coamă mare, creață,
Și cele mai umflate fudulii
Din câte-aveau toți leii încă-n viață.
Își alungase, rând pe rând, rivalii,
Leoaicele doar el să le iubească,
Și obligă supușii lui vasalii,
De curte și palat să se-ngrijească.
O vulpe, ce muncea ca secretară,
Șireată cum sunt vulpile-n povești,
Se-apropie de dânsul într-o seară,
Spunându-i: "ce bărbat, o, sire, ești!"
Și stărui așa, lingușitoare,
În juru-i învârtindu-se mereu:
"Ce crupă și ce coadă, ce picioare,
O, ce n-aș da să-ți fiu leoaică eu!
Ești cel mai leu din sute, din o mie,
Să știi că de la curte nu mă duc
Nainte să-ți măsor o fudulie,
Că vreau s-ajungi cu ea în Guinnes book!
Vai, sire dragă, numai de-o privesc
Puțin din dos și mi se zbate cordul,
Mă lasă, așadar, s-o cântăresc
Și-n două zile-ți validez recordul!"
Ca orice rege, leul, vanitos,
Voind ca toată lumea să vorbească
De cât e de bărbat și de vânjos,
Marșă pe invitația vulpească.
Atunci șireata, pofticioasă tare,
Se-apropie cu zâmbetu-i ștrengar
Și-i smulse fudulia cea mai mare,
Cu gura, să o ducă la cântar!
Iar leul, îngrozit și siderat,
Urlă, dând frâu durerii lui și urii
Și umilit și schilod și turbat,
Se-ndepărtă în beznele pădurii.
Morala se deduce ne-ndoios:
Oricât ți-ar fi de mare "avuția",
Și-orcât ești de-ngâmfat, de vanitos,
Ascunde-ți, cât se poate, fudulia.
fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.