Tabiet
seara mă așez la fereastră și privesc stelele căzătoare care brăzdează cerul în lung și-n lat
tăcute demne și mici la fel ca viețile noastre
frunzele negre și ude care se lipesc de geam rugătoare
mă gândesc la visele care s-au ofilit odată cu noi
la vara care se stinge
la cei plecați pentru un timp
sau pentru totdeauna
și plâng
plâng pentru că în cameră e întuneric
și nimeni nu îmi mai aduce înapoi
ziua de ieri
pentru că am mai multe regrete
decât ceasuri trăite
și pentru alte felurite lucruri
care nu mă lasă să uit
cât de frumos ar fi fost totul
dacă
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre seară
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.