Chemarea mamei
Aseară l-am văzut pe Decebal,
sta în munții lui
și deodată
a făcut un semn
cu mâna.
Ca din pământ
au apărut flăcăi vânjoși
ce-au umplut văile,
cu o voce
într-o singură limbă
au strigat:
"Suntem aici, stăpâne!"
I-auzi, mă cheamă mama,
vin, mamă, că m-am săturat
să umblu din poartă-n poartă,
am ajuns să cer până și apă.
Vin, mamă, am să încalț opincile,
voi îmbrăca hainele de dimie,
iar pe cap voi pune cușma
și am să port sub suman
sabia ruginită.
Mai știu să trag cu arcul
și voi ținti călcâiul
celui care ne-a furat țara.
Vin, mamă,
am să cosesc fânul,
voi culege spicele de grău,
am să cutreier pădurile
și mă urc la stei,
de unde voi privi țara,
așa cum m-a învățat El.
Decebal n-a plecat,
umblă între hotare.
Nistrul aleargă nechezând,
Tisa merge agale,
fredonând un cântec de leagăn,
Dunărea
păstrează-n oglinda ei fermecată
chipul Lui.
Vin, mamă,
așteaptă-mă, că vin!
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.