Un cântec de plecare

O ploaie caldă şi-o briză blândă
tocmai au ajuns aici
şi-au alungat frigul iernii.
Prospeţime de catifea sub sălcii,
Voioşie ca aceea a prunilor în floare;
Simt tinereţea înnoitoare a spiritului Primăverii.
Dar cine va împărtăşi cu mine
Darurile vinului şi ale poeziei?

Lacrimile îmi ruinează rimelul,
Acele din păr sunt prea grele.
Am îmbrăcat cămaşa cea nouă de noapte,
Cusută cu fir auriu şi subţire de mătase
Şi mă arunc pe un munte de perne,
Desfăcându-mi părul.

Singură, tot ce pot îmbrăţişa este tristeţea,
Care pare infinită.
Ştiind că visele bune nu-şi găsesc culcuş sub tâmpla mea,
Stau trează până dincolo de miezul nopţii,
Tot scurtând fitilul acestei lămpi care fumegă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!