Un fel de autoportret
Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt așa, și sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo și nu sunt așa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine știe cum trebuie să fiu?
Și cine vrea să fiu cum trebuie ;
Și cine așa și pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mișcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău și ce doare;
Ce naște, ce duce
Pe dincolo și dincoace de noi,
Din noi, și pe dincolo și pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, așa și pe dincolo!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.