Mormântul marinarului de la Clo-oose*

Eliberat de vânturi şi de-a valurilor goană,
Scos dintre stropii de spumă zgomotoasă,
A fost depus în liniştea cea mare, suverană –
Marinarul după-atâta cale a ajuns acasă.

Aici el se poate-odihni şi-întreba mirat
De ce bătrânele nave nu se bucură de-al digului de confort,
De ce tânjesc, ciulind urechea, după clocotul talazului turbat,
După tunetul norilor din Strâmtorile* de dincolo de port?.

El mai vede flota de pescadoare dimineaţa,
Umbrele unor suflete pierdute şi, totodată, generoase
Care-alunecă peste apele unde ţipetele focilor prin ceaţa
Densă dezvăluie navigatorului bancurile de nisip periculoase.

Mai vede şi-acea navă de linie înaintând spre grind
Prin asfinţitul palid ca un gălbenuş;
Sub cerul cu piele de macrou îi mai vede siajul vălurind
Ca pieptul unui pescăruş.

Dar el nu va şti niciodată că a devenit tăcere,
La fel şi mândria lui de fiu al mării,
Născută din lupte şi eforturi pline de fericire şi durere –
Acum, când refluxul a-închis geana zării.

NB* Un sat indian în apropiere de Vancouver;
* Ar putea fi vorba despre strâmtoarea Juan de Fuca, lungă de 100 de mile, care separă Insula Vancouver şi statul Washington.

poezie de Pickthall Marjorie, 1883-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!